Grossglockner 22-24.07.2017

     Grossglockner - Austria

 22-24.07.2017

 

Echipa: Eu, Miha, Cip, Lucică și colegii din Clubul Carpamont

     Acum aproximativ patru ani s-a înfiripat în mintea mea un vis - acela de a urca pe Mont Blanc (4810m). Anul trecut, cam pe vremea asta, Dan - un coleg din Carpamont, ne-a propus să facem o ascensiune pe acest vârf mult dorit de mine.

Așa că, am început pregătirile cu mult entuziasm și bucurie, urcând o mulțime de trasee superbe - de la Acele Morarului la toata Creasta Pietrei Craiului pe timp de iarnă, într-o singură zi.

     Pe finalul lungii pregătiri, perioada care a fost foarte frumoasă, Dan ne-a propus ca în drum spre Mont Blanc să urcam și pe Grossglockner (3798m), vârf pe care își dorea mult Cosmin să urce.

Așa că iata-ne în ultima zi, când o oarecare problema aproape ca m-a împiedicat sa mai merg. Însă cu ajutorul prietenilor buni aproape totul se rezolva, deci după o alergare scurtă, am început să îmi pregătesc bagajele - urma aventura 😃.

     Hotărâsem ca Sâmbăta, la ora 2 dimineața să plece Cip de acasă, să îl ia pe Lucică, pe Miha, apoi la mine să pregătim mașina și să plecăm. Pe la ora 3 au ajuns la mine, după o conversație comică cu Lucică, care îmi spunea că trebuie să mai las din bagaje acasă, că și Miha ”a mai lăsat niște pixuri” (de fapt a spus mix-uri, dar am înțeles eu greșit). O și vedeam pe Miha cu 3 baxuri de ”pixuri” după ea 😁. Aranjatul bagajelor s-a dovedit a fi o mare aventură, pentru că fiecare dintre noi cumpărasem multă mâncare, mai aveam și câte 2 rucsacuri, deci ne-am trezit că nu ne încap lucrurile în mașină (Logan). 

După aproape 2 ore de luptă asiduă cu bagajele, reușim să le înghesuim și pe la ora 5, când deja se lumina, plecăm și noi, colegii din Carpamont fiind deja departe.

Pentru mine era prima dată când ieșeam din țară, așa că eram super entuziasmat și bucuros.

     Drumul a fost foarte lung și nu fără mici peripeții, dar pe la ora 20 am ajuns și noi în campingul din Kals am Grossglockner. Un camping frumos, liniștit și foarte curat.

De pe drum:

     Montăm corturile, facem un duș cald iar după o cină copioasă, pe la ora 23 ne punem la somn. Urma să ne trezim la ora 4 și să plecăm la 5. Bineînțeles că la ora 4 aș mai fi dormit, dar nu venisem tocmai până în Austria ca să dorm, așa că la ora 5 plecam din camping.

     Gross-ul ne-a întâmpinat cam îmbufnat, cu nori și chiar și o ploicică, dar nu de speriat.

Deoarece nu știam ce condiții vom găsi la cabană mi-am luat ceva mai multe haine și sacul de dormit de iarnă, care este foarte voluminos, așa că m-am trezit cu un rucsac in spate ”cât o zi de post”, care, evident că m-a încetinit mult.

Pornirea în traseu, Ionuț, Ibecși, Lucică și Miha:

     Ajunși la primul ghețar, unde trebuia să ne montăm colțarii, norii s-au împraștiat și ne-au oferit o panoramă pe cinste. Se pare că Gross-ul seamănă cu Colțul Bălăceni, din Făgăraș:

     De aici și până la cabană nu mai era mult - cel mult 2 ore, însă pentru mine și Miha a fost cea mai grea parte din traseu, în unele locuri îmi venea să mă așez și să dorm 😃

      Când abia începusem să urcăm acest segment mă sună Dan să îmi spună că se anunță vreme urâtă, cu tensiune electrică mare în atmosferă și că acum este ultima fereastră în care mai putem urca spre vârf. Dar noi mai aveam mult până la cabană, așa că el și echipa lui (Dan Ionuț și Kubi) au plecat înainte, măcar o parte dintre noi să reușască...

Când am ajuns noi la cabană tocmai plecau ceilalți din grup, așa că noi am rămas și am mâncat și ne-am odihit bine și...am hotărât să nu mai urcăm pe vârf, că tot se anunța vreme urâtă și ne cam părăsise pofta de urcat 😟 

Dar, când au ajuns Dan, Ionuț și Kubi și ne-au povestit cum a fost, ne-a revenit cheful de aventură și de urcat, așa că am plecat și noi, cu viteză maximă, cu entuziasm, doi câte doi, ca la grădiniță (eu și Miha o echipă și Cip și Lucică a doua echipă).

     Și pentru că viteza chiar era bună, în scurt timp am ieșit de pe ghețar și am intrat în creasta care duce pe vârf. Ne-am lăsat colțarii și pileții acolo, să avem rucsacii cât mai ușori șiiii...cu toată viteza înainte.

     Mare bucurie a fost când ne-am întâlnit cu Cosmin și Dragoș, care coborau de pe vârf, însă nu am stat prea mult la povești, aveam un vârf de urcat 😁

     Pe urcarea finală, chiar la strunga de dinainte de vârf ne-am întâlnit și cu restul grupului.

     Veneau și Lucică și Cip.

     După ce au trecut colegii noștrii, deoarece nu avea rost să ne încurcăm unii pe alții pe acolo, am plecat și în scurt timp eram pe vârf.

     

Victorieeeee!!! 

     Ce? Ce se aude???? Tunăăăă????? Ohhh, o furtună la aproape 4000m cu siguranță nu era de dorit. Așa că eu eram gata de plecare, de aia nu am poză pe vârf, mă grăbeam să cobor :))

Dar se pare că Miha avea alte planuri, dorea o poză de grup, cu toți patru, pe vârf. Așa că, după câteva discuții, nu fără emoții am rămas să îi așteptăm pe Cip și pe Lucică. Au venit în scurt timp și după poza de grup, vă dați seama că am plecat cât am putut de repede 😁

     Pe prima coborâre a mers mai greu, dar apoi am înaintat destul de rapid, depășind echipa de ruși care se mișcau ceva mai încet, iar în scurt timp am ajuns la ieșirea din creastă, unde ne-am și reîntâlnit cu colegii noștrii, urmând să coborâm împreună.

     A urmat o coborâre cu voie bună, un ceai cald cu biscuiți și povești la cabană și un pat cald...prea cald zic unii, însă eu am dormit ”lemn” deci nu am simțit asta.

Dimineața, după un mic dejun copios am început coborârea. Cu tot cu dinozaurul meu in spate 😁

     Bineînțeles că ploaia tot ne-a prins, că doar așa se anunțase. Și, amabilă cum e ea, ne-a însoțit până la mașini, unde am ajuns leoarcă, dar fericiți.

Așa că am fugit direct în camping, unde după ce i-am rugat pe cei de acolo să ne lase, am făcut un duș cald, am mâncat bine și, curați și sătui am plecat la drum....spre Franța, spre Mont Blanc, unde urma să îmi împlinesc visul. 

     Dar încâ nu știam asta. Iar asta este o altă poveste...