Treceți la conținutul principal

Postări

Prezentat

Mont Blanc 25.07.2017-29.07.2017

Mont Blanc (4810 m) 25.07.2017-29.07.2017        A trecut aproape un an de când am urcat pe acest vârf, dar amintirile sunt încă proaspete în minte și vii în suflet.         În drum spre Mont Blanc am urcat pe vârful Grossglockner (cel mai înalt vârf din Austria). La coborâre ne-a prins ploaia, o ploaie mocănească - măruntă și deasă - care ne-a udat bine de tot, cu tot cu echipamentul impermeabil. Dupa ce ne-am chinuit pe ploaie să intrăm în mașină cât de cât uscați, am mers în camping-ul în care înnoptasem înainte să urcăm pe vârf și am făcut un duș și am mâncat bine. Urma un drum de câteva sute de km, deci era important să ne simțim confortabil. Între timp, colegii noștrii din clubul Carpamont plecaseră spre Franța și aveau un avans considerabil în fața noastră...dar nu ne grăbeam foarte tare, așa că am plecat din camping pe la ora 12.        Am ajuns în Elveția destul de repede, însă aveam de ...

Cele mai recente postări

Muchia Panseluței